joi, 3 iulie 2014

Zmeul

Negura nopții
Umbra
Întunericul curții
Mă intrigă
Mă încălzește
Și c-un regret ea mă topește
Spune-mi tu, nu mă mai iubești?
Nu spune nu! Nu mă minți!
Nu mă mai liniștești?
Eu nu ți-am greșit
Ți-am dat tot ce aveam
Am fost un copil smerit
Ferit de a rămâne orfan
Atâta dragoste în tine găseam
Nu mi-era frică deloc
În brațele-ți fierbinți mă cuibăream
Departe de tot și toate mă ascundeam
Și aveam un scop
Să nu-ți dau drumul,
Să nu te las să pleci
De-ar fi potop, să mă salvezi
Căci ești puternic, dragul meu
Cu nasul și gura de zmeu
N-ai frică de nimic
Asemenea unui zeu.
Pământul de s-ar cutremura,
Eu pe tine te-aș căuta
Precum lupul caută luna
În neștire, încontinuu, chiar și orb de-ar fi
Tot după ea ar tânji
Sărmanul lup, mizerul destin
Cu tot cu-al animalului venin
Ce  în sânge-i curge neîncetat
Suferind din pricina lui
A chinului care-i este provocat.
A căzut la pământ
Nu a mai putut rezista
Negura nopții-l ataca
Pretutindeni îl căuta
Îl găsea, îl mirosea,
Îl mușca și nu-l lăsa
Până ce viața i-o lua.
Cum mi-a luat-o și mie
Când m-a topit
Spunându-mi că nu m-a iubit.

2 comentarii:

  1. Mica mea poetă se arată în sfarşit! :)) :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Și primul meu comentariu se arată în sfârșit. :) Te îmbrățișez! :*

    RăspundețiȘtergere