duminică, 6 aprilie 2014

Amintirile cu el sunt rătăcite pe stradă și călcate de mașini

     A apus soarele. Peste tot s-a aşternut întunericul de nepătruns, iar eu mă plimb în noapte pe bulevardul Văcăreşti. Aerul rece îmi pătrunde prin oasele amorțite. Zgomotul haotic al maşinilor se aude pe fundal. Câinii sunt nervoşi. Vor să fie ascultaţi și de aceea latră din răsputeri, dar degeaba se chinuie. Nimeni nu îi aude.
     Mai trece câte un om rătăcit care nu iși cunoaște cu exactitate destinația, dar totuși speră să nimerească într-un loc mai bun decât acasă. Pe strada îngustă de pe bulevard întotdeauna se întâmplă lucruri bizare. Din această cauză mă simt atrasă și indignată în același timp de el. Simt o vibrație. Este de la fluieratul din spatele meu. Fluieratul uman este însoţit de o alta persoană, foarte diferită de altfel. Contrastul evident dintre ei îmi captează atenția cu fiecare privire aruncată discret. Misterios, cu gluga pe cap, merge uşor cu fața în pământ spre autobuz, fără măcar să mimeze o privire în spate. M-am blocat. Sunt curioasă. Comportamentul ciudat îmi aduce aminte de o persoană cu care aș vrea să îmi petrec noaptea pe bancă, încălzită de vocea lui atât de caldă, în sunetele maşinilor care se pierd în bezna bulevardului. Amintirile cu el sunt rătăcite pe stradă și călcate de maşini. Nu ştiu cum ar fi dacă l-aș vedea acum. Oare ce mi-ar spune și cum ar reacţiona? Pentru că eu nu îmi mai pot imagina.
     Farurile mi-au orbit ochii minţii și mi-am pierdut luciditatea cu fiecare pas pe care îl fac pentru a mă îndepărta de banca aceea, pentru a uita de mine si de acel individ care mi-a spus atât de multe, fără ca măcar să-mi vorbească. Sunt panicată pentru că în față nu mai văd și sunt nevoită să mă bazez pe instinct. Acum îmi doresc doar să nu mă împiedic de cineva. Altcineva decât el...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu