Adolescenții. Suntem noi, cei fără griji, curajoși si nebuni, uneori fericiți,
alteori melancolici. Simțim adrenalina în sângele nostru pur. Suntem capabili
să întoarcem o lume întreagă pe dos, schimbând totul în jur, dar niciodată nu
conștientizăm puterea de care dăm dovadă. Mintea ne este zbuciumată, nu gândim
limpede si arde dorința în noi de a revoluționa omenirea în această viață,
pentru că suntem veșnicii tineri plini de viață și speranță.
Dragostea. Sentimentul suprem,
dulcea amăgire, iubirea necondiționată la care aspiră orice adolescent și pe
care nu încetează să și-o dorească. Dragostea dă viață, când iubești simți că
trăiești și nu te poți gândi decât la persoana pe care o găsești ca fiind
mijlocul universului tău și pe care o vezi mai presus decât oricine și orice.
Deși dragostea face din tine un
om împlinit, invincibil, ea este si periculoasă. Odată ce te îndrăgostești, riști
să te îndepărtezi de umanitate și să devii vulnerabil în fața durerii si a
fricii, deoarece trăiești cu groaza, că în orice moment poți pierde tot ce ai,
tot ce ți-a oferit iubirea. Conflictele interioare te dărâmă exact atunci când
te aștepți mai puțin. Sentimentele sunt foarte puternice si schimbătoare și te
pot face să te simți mai pierdut decât ai putea fi vreodată și nu te poți
regăsi ușor, deoarece drumul este anevoios si plin de dezamăgiri. Dar dacă nu
încerci să îl parcurgi, riști să rămâi pierdut în uitare, fiind obsedat de
mândrie și onoare. Și ești doar un adolescent singur, rămas totuși cu o ultimă
fărâmă de speranță, care ar putea fi distrusă de următoarea instabilitate emoțională.
Într-un final, totul se rezumă
la setea noastră de iubire care ne înnebunește, ne dezumanizează în cel mai
plăcut mod posibil. Devenim egoiști când dorim să descifrăm, să iubim, să
devorăm, si să ne abandonăm. Dăm dovadă de o imaturitate ieșită din comun,
pentru că noi tot mai vrem să fim iubiți, chiar si atunci când greșim,
indiferent de circumstanțe.
Suntem sclavii unei lumi
imposibile, uneori chiar fără scăpare, deoarece iubirea în adolescență este un
ideal greu de atins. Dintr-un motiv necunoscut, aceasta nu se învață, ea se
simte.
Sunt foarte sigură că nimeni nu va putea
vreodată să înțeleagă sentimentul de atașare în totalitate, din cauza
complexității lui, care ne macină cu fiecare moment ce trece din restul vieții
noastre de adolescent care tânjește după iubirea adevărată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu