joi, 24 septembrie 2015

Mă iubești sau nu?

     Spune-mi dacă vrei să mă rănești sau îmi vrei binele. Îți dorești să fii acolo pentru mine sau să mă abandonezi într-o baltă de sânge, așa cum au făcut-o și alții, temându-se de faptul că aș putea să îi contaminez? 
     Vrei tu să demonstrezi că poți, sau nu? Oricum ar fi, orice ai avea în minte, spune-mi mai repede pentru că trenul vieții nu are stații, nu așteaptă niciodată pe nimeni! Știu, e trist, dar dacă mâine vei fi la răscruce de drumuri și ți-aș pune întrebarea aceasta: "Mă iubești sau nu?", care ar fi alegerea ta? Oare aș mai fi eu aceea?
     Deși există timp și spațiu, sunt doar niște indici. Universul este imens, în comparație cu dorințele, speranțele și visurile noastre. Pe noi nu ne cunoaște nimeni, dar nici nu am nevoie de alții, atâta timp cât știu că am doi ochi care îi privesc pe ai mei, o inimă care tânjește iubire numai de la a mea, două mâini care mă strâng în brațe indiferent de situație și un suflet care se mulează perfect pe al meu.
     Ziua de mâine nici nu există, este doar șansa noastră la viață măsurată în ore, nu vă lăsați păcăliți. Este ușor să crezi orice, dar eu aleg calea complicată, poate cea fără de scăpare, unde abisul poate fi fără sfârșit. Dar numai urmând această cale, voi conștientiza cine sunt. Labirinte sunt multe, căi încurcate de probleme și mai multe, dar de ce nu încercăm să dăm pagina și să o scriem așa cum ne-am dori să fie? Citiți-vă gândurile! Timpul și spațiul, indiferent dacă există sau nu, nu are vreo relevanță. Deschide ochii, privește imaculatul și așterne-ți viața pe foaie! Tot ce ai visat devine realitate, fie că este scris, pictat sau schițat. Nu, nu, nu șterge! Lasă petele să se exprime, greșelile să se arate și defectele să te reprezinte. Nu fi naiv! Tu ești unic, lasă acest aspect la vedere. Fii un diamant neșlefuit, cui îi pasă? Ceea ce contează este să fii tu. Cum vrei să accepți persoana care va avea să fie centrul Universului tău, dacă tu nu te poți accepta nici măcar pe tine?
     
     Deși există timp și spațiu, sunt doar niște indici. Universul este imens, în comparație cu dorințele, speranțele și visurile noastre. Pe noi nu ne cunoaște nimeni, dar nici nu am nevoie de alții, atâta timp cât știu că am doi ochi care îi privesc pe ai mei, o inimă care tânjește iubire numai de la a mea, două mâini care mă strâng în brațe indiferent de situație și un suflet care se mulează perfect pe al meu.     Ziua de mâine nici nu există, este doar șansa noastră la viață măsurată în ore, nu vă lăsați păcăliți. Este ușor să crezi orice, dar eu aleg calea complicată, poate cea fără de scăpare, unde abisul poate fi fără sfârșit. Dar numai urmând această cale, voi conștientiza cine sunt. Labirinte sunt multe, căi încurcate de probleme și mai multe, dar de ce nu încercăm să dăm pagina și să o scriem așa cum ne-am dori să fie? Citiți-vă gândurile! Timpul și spațiul, indiferent dacă există sau nu, nu are vreo relevanță. Deschide ochii, privește imaculatul și așterne-ți viața pe foaie! Tot ce ai visat devine realitate, fie că este scris, pictat sau schițat. Nu, nu, nu șterge! Lasă petele să se exprime, greșelile să se arate și defectele să te reprezinte. Nu fi naiv! Tu ești unic, lasă acest aspect la vedere. Fii un diamant neșlefuit, cui îi pasă? Ceea ce contează este să fii tu. Cum vrei să accepți persoana care va avea să fie centrul Universului tău, dacă tu nu te poți accepta nici măcar pe tine?     



     STOP! 
     Întreabă-te care sunt motivele pentru care te iubești!
Eu mă iubesc pentru că dețin o sensibilitate cum nu am mai întâlnit la nimeni, de care îmi este frică uneori, de aceea trăiesc într-un glob de cristal, si anume corpul meu, carnea vie care mă acoperă când simt că totul se prăbuște pe sufletul meu. Iubirea pentru mine este amplificată când fac ceea ce iubesc, când lupt pentru ce îmi doresc și când îmi ridic capul cu mândrie din globul de cristal. Defectele fac parte din mine, le iubesc, fiindcă fără ele nu aș mai fi eu...Dacă defectele nu ar exista, cum aș mai știi eu când să tac și când să vorbesc, pe cine să urăsc și pe cine să iubesc? Iubirea pentru mine se transformă în stimă, pentru că datorită amalgamului de lucruri pe care le rostesc și aspecte pe care le gândesc, eu sunt un om fericit pe care aș vrea să îl cunosc și să îi spun că îl iubesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu