Liceul

Liceul este locul de aur unde ni se scurge tinerețea în mod rapid dar și splendid. Toți ne amintim de anii petrecuți mai mult pe holuri și în curte decât în clase, fugind și ascunzându-ne de profesorii care erau gata să ne noteze absențele. Caragialiștii cunosc cel mai bine dificultatea cu care ieșeai din liceu, fie că aveai sau nu oră. Totuși era amuzant să se cerți cu bodyguard-ul, când tu te zbăteai și jurai că ai terminat pe ziua de azi programul și el nu te lăsa să pleci. Primul an este terifiant, când clasa nu este hotărâtă, dirigintei îi este greu să vă înțeleagă, pe scări este aglomerație și să fumezi nu ai voie. Treaba cu fumatul nu a fost o problemă pentru mine, perfect: mai rămând alte 99.

 Îmi amintesc de ora de fizică, materie pe care am refuzat să o înțeleg. Mă plictiseam enorm, o vedeam pe Tinkerbell, dar ea nu ne vedea pe noi, de aceea striga catalogul de două ori, să fie sigură că nu am fugit sau leșinat...de prea multă distracție, evident. Ora de chimie îmi plăcea, deoarece cu fiecare experiment pe care îl făceam, eram mai aproape să arunc laboratorul în aer, dar din păcate nu s-a întâmplat, cel mult îi ardeam părul colegei mele.
Literatura universală era haos, citeam de frica Sfântului Doi și mă bucuram când profa se certa cu imprimanta toată ora iar eu și colegii scapam de ascultare. Engleza a fost cea mai versificată, în patru ani de liceu, cred că am avut zece profesoare, care se schimbau mai des decât mâncarea de la tonomate.
Biologia era materia de care îmi era cel mai frică, profesoara era veșnic încruntată și concentrată să nu cadă de pe tocurile de 15-20-25-...100 cm, serios, erau extreme, eu aș fi purtat cască de protecție. La ora ei, dacă nu știai lecția ca pe poezie, nu luai mai mult de 5. Atunci am învățat să ne mulțumim cu puțin.

Cea mai dragă ne-a fost diriginta, deși nu ne înțelegeam cu ea, deoarece când își făcea baie pe cap, nu ne auzea. Tot timpul în cei patru ani ne-a fost alături, s-a chinuit cu noi, ne-a oferit bomboane și ne-a motivat mii și mii de absențe, clasa noastră fiind în top la capitolul ăsta.
Bineînțeles, nu aș schimba nimic, Colegiul a avut mai multe părți bune decât rele, directoarea fiind nemaipomenită și organizând tot felul de festivități la care toți luam parte de plăcere, precum: petrecerea de halloween, Union-ul, spectacolele de teatru, concursurile de Crăciun, parada celor de a 12-a și evenimentele din cadrul săptămânii altfel. Era o bucurie, mai ales că teoretic se țin cursurile, dar practic nu. 

Dragi liceeni, vă dau un sfat. Bucurați-vă de cei 4 ani, de toate bârfele, notele, momentele petrecute sub bancă, atunci când încercați să vă abțineți din râs la ore, de profesori, de holurile pline și de fețele adolescentine de care vă va fi dor. Mie îmi este și vă dedic ceea ce am scris, vouă. Bucurați-vă, deoarece, când o să pasiți pentru ultima dată afară din curtea liceului veți conștientiza că acesta este locul cel mai de preț al tinereții voastre. 
Liceul, niciun loc, niciun cuvânt nu va poate stârni atat de multe sentimente, este inadmisibil.